Psihoterapia anxietăţii
Tulburările de anxietate cuprind următoarele forme: anxietate generalizată, fobia socială, fobii specifice (fobia de insecte, frica de spații deschise sau închise), atacul de panică, tulburarea obsesiv-compulsivă și stresul post-traumatic.
Anxietatea reprezintă o problemă frecvent întâlnită în viața de zi cu zi. Aproximativ 25% din populație suferă de anxietate care ar necesita tratament într-o anumita perioadă a vieții lor. Alți 25% au o anxietate mai puțin severă (ex. frica de șoareci sau păianjeni). Daca iti doresti, se poate trata!
Termenul de anxietate se referă la o stare de
frică determinata de o situaţie externă specifică sau o stare de frica
nedeterminata, mecanica trairii interioare este atat de puternica incat de cele
mai multe ori atacurile de panica pot aparea fara vre-un stimul exterior.
Atacurile de panică se manifestă sub forma unor
simptome fiziologice precum senzatii de sufocare, ameteala, tremor si nod in
gat; star ice aduc cu ele trairi profunde si neintelese.
Agorafobia - teamă de spaţii deschise, de a intra în magazine, de mulţimi şi locuri publice, sau teamă de a călători singur cu trenul, autobuzul sau avionul. De cele mai multe ori se creează un mecanism de evitare a acestor locuri sau situaţii în care apare senzaţia că scăparea poate fi dificilă, jenantă sau ajutorul nu este accesibil în eventualitatea unui atac de panică.
Panică fără agorafobie - se caracterizează prin atacuri de panică recurente, inopinante, în legătură cu care există o preocupare persistentă.
Agorafobie fără istoric de panică - se caracterizează prin prezenţa agorafobiei şi a simptomelor similare panicii, fără un istoric de atacuri de panică inopinante.
Fobia specifică - se caracterizează printr-o anxietate semnificativă, provocată de un obiect sau o situaţie care în general este considerată neamenintatoare, ducând adesea la dorinţa de a evita situaţia sau obiectul care induce teamă.
Fobia socială - se caracterizează printr-o anxietate semnificativă provocată de expunerea la anumite tipuri de situaţii sociale sau de performantă, ducând adesea la comportamente de evitare.
Tulburarea compulsiv-obsesivă - se caracterizează prin obsesii sau compulsii ce servesc la diminuarea anxietăţii.
Stresul posttraumatic - se caracterizează prin reevocarea unui eveniment traumatic extern, acompaniat de simptome de excitaţie crescută cât şi evitarea stimulilor asociaţi cu traumă.
Stresul acut - se caracterizează prin simptome similare celor ale stresului posttraumatic ce apar imediat, că urmare a unui eveniment traumatic extern.
Anxietatea generalizată - se caracterizează prin cel puţin 6 luni de anxietate şi preocupare excesivă şi persistentă.
Tulburarea anxioasă datorată unei condiţii medicale generale - se caracterizează prin simptome proeminente de anxietate, considerate a fi în consecinţă fiziologică directă a unei condiţii medicale generale.
Tulburarea anxioasă indusă de o substanţă - se caracterizează prin simptome proeminente de anxietate considerate a fi consecinţă directă a unui drog sau medicament toxic.
Anxietatea de separare - apare de regulă în copilărie şi se manifestă printr-o aşteptare anxioasă şi nelinişte cu privire la viitor, teamă că ar putea surveni un accident sau eveniment care ar duce la pierderea celor dragi.
Stările de anxietate se manifestă sub formă de atacuri de panică.
Atacurile de panică - episoade neaşteptate de frică şi anxietate care determină simptome prin care se numără: creşterea ritmului cardiac, îngreunarea respiraţiei cât şi senzaţia pierderii controlului gândurilor. În aceste situaţii, de cele mai multe ori, se solicita asistenta medicală de urgenţă sau prezenţa unei persoane învestită cu încredere.
Potrivit estimărilor, 30% dintre adulţi trăiesc cel puţin un atac de panică pe parcursul vieţii. Atacurile de panică pot apărea oricând în timpul stării de veghe sau de somn şi o mare parte dintre pacienţi spun că atacurile de panică i-au trezit în timpul nopţii. Totuşi atacurile de panică au la baza frici legate de pierderea controlului, de necunoscut cât şi frică iraţională.
În general atacul de panică apare în momenutul unui eveniment foarte stresant. De multe ori acel eveniment este asociat cu atacul de panică.
Ulterior stările resimţite pe parcursul evenimentului respectiv sunt asociate cu aceea experienţa în care s-au trait stări de panică, frustrare sau senzaţia de blocare a minţii în care imaginaţia joacă un rol foarte important prin crearea unor asteptari negative.
În confruntarea cu anxietatea şi cu comportamentele defensive este important să avem certitudinea că anxietatea este doar o chestiune ce tine de o dezorganizare a minţii iar în momentul în care ne organizăm viaţa, ne organizăm stilul în care acţionăm şi modul în care percepem anumite evenimente din viaţa noastră; atunci încrederea în sine creste şi vom da o cu totul altă valoare evenimentelor.
Psihodramă clasică este o metodă de psihoterapie care explorează prin acţiune problemele individului. Este o metodă de lucru în grup, unde fiecare persoană se simte şi este în siguranţa iar grupul devine un instrument terapeutic.
Psihodramă este o metodă terapeutică şi de consiliere. Ea abordează personalitatea din punctul de vedere al specificităţîi individuale, cât şi al integrării acesteia în structurile sociale.
J.L.Moreno este unul dintre întemeietorii psihoterapiei de grup şi întemeietorul psihodramei. În concepţia lui despre om şi viaţă individul, grupurile şi societăţile sunt considerate entităţi cu potenţial de schimbare. Punctul de pornire al concepţiei moreniene este ideea că în fiecare om există un potenţial creativ, care însă stă la dispoziţie numai limitat. Psihodramă favorizează descoperirea şi activarea acestui potenţial.
Psihodrama poate fi inteleasa si ca o metoda care prin acţiune conferă autenticitate sufletului, fiind ştiinţă care prin acţiune explorează adevărul prin metodele dramei. Dezvoltarea unui sistem de metode ce permite medicului şi ego-urilor auxiliare să pătrundă în universul pacientului în încercarea de a-l populă cu imagini interiorizate care au avantajul de a nu fi total iluzorii şi de a nu aparţine total realităţii. (Jacob Moreno)
Psihodramă este o metodă de psihoterapie de grup care prin jocul psihodramatic explorează relaţiile interpersonale conflicte şi probleme emoţionale în scop terapeutic (G. Ionescu)
Psihodramă se bazează pe schimbarea percepţiei asupra evenimentelor care în plan fizic nu mai pot fi modificate. În psihodramă oamenii află ce înseamnă să înveţi prin a face. Grupul are o atmosferă prietenoasă şi stimulatoare care îndeamnă persoană să se exprime prin a pune în scenă diferite dimensiuni ale vieţîi sale. Retrăirea situăţiilor problematice, psihodramă facilitează stabilirea unui echilibru mai armonios între exigenţele intrapsihice şi cerinţele realităţîi, prin redescoperirea şi antrenarea resurselor de spontaneitate şi creativitate ale persoanei. Recadrarea evenimentelor va duce la o stare de întelegere superioară a cauzei problemei şi implicit a rezolvării acesteia. Omul devine actorul propriei vieţi, având posibilitatea rescrierii finalităţii evenimentului. În psihodramă individul se întîlneşte cu resursele, îndoielile, dorinţele, blocajele şi visele sale pe care le explorează într-un cadru securizant.
Psihodrama intervine în mod esenţial asupra relaţiilor dând o altă conotaţie acestora, prin tehnicile sale specifice metodelor de acţiune, ce provoacă persoană să descopere răspunsuri noi la o anume situăţie şi să devină o fiinţă autonomă şi spontană.
Psihodramă este folosită în multe domenii în care oamenii învață, se schimbă sau relationează cu ceilalți: O întâlnim în școli, spitale, organizații, teatre.
Psihoterapeutul vine sprijinul acestor persoane, ajutandu-le si ghidandu-le spre o intelegere mai ampla asupra acestor stari, pana la neutralizarea acestora.
